Mont Blanc 2012

Mont Blanc 2012

Echipa: Eugen Andrei, Icma Ion, Antal Monica, Gabi Gheorghiu

Ziua 4

Ajunsi in campingul din Täsch, imediat punem bagajele in masina si strabatem cei 144km spre Chamonix, unde ajungem relativ repede, dupa 2 ore si 40 min.

Pot descrie Chamonix ca fiind un orasel pitoresc, un orasel al alpinistilor si indragostitilor de munte, ornat cu flori si vitrine pline de echipamente montane, cu terase boeme si oameni intr-un ritm de viata lent. Pe una din stradute, descopar o statuie ce pare ca scruteaza, etern, varful Mont Blanc. Este prima persoana care a urcat acest varf, un anume dr. Gabriel :).

Au docteur Michel Gabriel Paccard, vainqueur du Mont Blanc - 8 aout 1786

Dupa tura din Chamonix, ne indreptam spre Saint-Gervais-les-Bains (la 24 km), punctul de pornire al rutei clasice, spre Mont Blanc. Gasim rapid unicul camping al statiunii, Les Domes de Miage (39 euro, toti patru, cu tot cu masina). Aici aflam ca avem o fereastra, cu vreme buna, de doua zile. Hotaram sa incepem urcarea ziua urmatoare, la prima ora. Ne culcam devreme.

Ziua 5

Moni este epuizata, nu a dormit toata noaptea si hotareste sa nu mai urce, dar ne va conduce pana la locul de unde incepem trekkingul.

Ruta calatoriei cu tramvaiul

Luam Tramway du Mont Blanc (34 euro dus-intors), un soi de trenulet electric pe cremaliera, ce urca foarte abrupt si care, timp de o ora, ne duce pana la penultima statie, Mont Lachat (2115m) deoarece spre ultima, Nid d'Aigle (Cuibul Vulturului), tunelul este temporar inchis pentru reparatii. 

Statia finala Mont Lachat

Ajunsi la statia terminus, ne luam ramas bun de la Moni si impreuna cu Nutu si Eugen, incepem o urcare pe curba de nivel, timp de doua ore. Pe poteca intalnim niste capre ibex, care stau in drum si nici nu se sinchisesc de noi.

Capre ibex, lenese

Eugen in actiune

La un moment dat, traversam o creasta si dupa inca o ora, ajungem la refugiul Tête Rousse - 3167m.

Tête Rousse - 3167m

Aici facem un popas, iar Nutu, chinuit de durerile date de rucsacul greu, ce-i apasa pe coloana cu hernie de disc, ia decizia sa se intoarca. Ne luam ramas bun, si impreuna cu Eugen, pornim in urcare spre urmatorul refugiu, unde vom innopta: Goûter (3817m).

Traversam un platou de gheata si bolovani, si ajungem la „Grand Couloir”, un culoar cam de 100m latime, notoriu, pe care pravalesc, cu viteza, aproape tot timpul, bolovani de toate dimensiunile, si care a produs multe decese de-a lungul timpului. Ne luam castile si hamurile, ne legam in coarda si ne pregatim de trecere.

Eugen se pregateste pentru Grand Couloir

Ne postam la marginea culoarului, tragem cu urechea sa vedem daca nu vine vreo avalansa si pornim, traversand simultan, in alergare. Continuam urcarea, care incepe sa devina din ce in ce mai abrupta, iar ultimii 200 de metri sunt aproape verticali. Nu este nici o problema, pentru ca toata portiunea este echipata cu cabluri de otel. Ajungem in final la Goûter, dupa aproape 6 ore de urcare si 1700m diferenta de nivel. Refugiul este situat pe o creasta, la marginea unui ghetar, iar langa se afla spre finalizare unul nou, din metal lucios, ce-mi aduce aminte de un OZN. Nu mai sunt locuri, dar datorita abilitatilor de comunicare in franceza ale lui Eugen, reusim sa primim loc de dormit in sala de mese, pentru numai 160 de euro. Ce-i drept ne-au dat si ceva sa mancam. Ne pregatim echipamentul si se da stingerea la ora 20.

Eugen, seara, deasupra norilor la Goûter

Dormim claie gramada, in sala de mese

Este zgomot mult, oamenii se foiesc, iar dormitul are mai mult o valoare simbolica.

Ziua 6

Suntem treziti la ora 2 dimineata, intr-o maniera ce-mi aduce aminte de armata. Ne echipam in graba, ne punem coltarii si ne legam in coarda. Suntem apti de plecare.

Gata de start

Incepem urcarea pe o creasta ingusta, care ne obliga sa renuntam la bete si sa scoatem pioletul. Pasim cu grija pe coltari; iar vantul sufla taios. Mi se pare ca in dreapta si in stanga mea este expus. Incerc sa luminez cu frontala. In fata si in spatele nostru sunt o puzderie de siruri luminoase. Cateva grupuri ne depasesc, si Eugen incearca sa tina ritmul. Dupa mai mult de doua ore de urcat, fara oprire, suntem epuizati de efort si hipoxie. Se simte altitudinea. Ajungem pe o curba de nivel, spre panta estica a Dome du Gouter, si de acolo la refugiul de urgenta Vallot, o cutiuta de metal in care decidem sa poposim cateva minute.

Intrarea in refugiul Vallot se face printr-un soi de chepeng

Interiorul este murdar si presarat cu folii termice de aluminiu, mototolite. Ne trantim pe jos, obositi. Macar nu mai sufla vantul. Rontaim ceva si bem ceai cald, din termos. Eugen adoarme instant. Il las 10 min, dupa care dau desteptarea si pornim mai departe.

Somn de voie la Vallot

De la Vallot urcarea devine mai abrupta si incepe sa se lumineze. Urcam deja cu pasi mici si lenti.

Am lasat in urma refugiul Vallot

Ne prinde rasaritul

In fata noastra, un sir de furnici pana pe varf

La rasarit, umbra muntelui Mont Blanc, proiectata pe cer

Moment de meditatie

Furnici umane

Odata cu lumina, ni se reveleaza frumuseti coplesitoare

Pe masura ce ne apropiem de varf, pe langa noi coboara echipele fruntase. Parca urcarea devine tot mai grea si cu mai multe opriri. E un pas psihologic? Ultima portiune e o creasta inzapezita subtire, cu pante expuse pe o parte si pe cealalta. Simt o usoara ameteala.

Inca cativa metri...

Dupa 4 ore si 30 min, iata-ne pe varf!

Pe varf, un pic euforici, facem pozele de rigoare, socializam cu un german ce traieste in Brasov si incepem coborarea cu pasi mari si grabiti. Acum, deja, totul este mai usor. Ne simtim bine.

O ultima privire, in urma, spre varf

In coborare

Aproape de Goûter, bucati mari de ghetar stau gata sa se pravaleasca

Noul si modernul refugiu Goûter

Cobararea la Goûter ne ia cam jumatate din timpul necesar pentru urcare. Aici ne odihnim o ora, ne luam toate bagajele si coboram la Tête Rousse, unde gasim cu usurinta un loc unde sa punem cortul. Mergem pana la cabana sa sarbatorim, iar eu imi fac cadou un mic platou cu branzeturi si un pahar de vin. Dupa, exploram un pic zona si suntem surprinsi de un elicopter al jandarmeriei care coboara, legat de cablu, un corp de alpinist intr-o pozitie nefireasca, probabil decedat. Acest lucru imi lasa un sentiment neplacut si-mi aduce aminte ca orice munte trebuie respectat si luat in serios. Seara, langa cortul nostru, campeaza un grup zgomotos de rusi, dar noi suntem atat de obositi, incat adormim imediat.

Apus de soare la Tête Rousse

Ziua 7

Ne trezim binedispusi, dupa ce am lungit somnul de dimineata cat am putut de mult. Strangem cortul si incepem o coborare lunga, interminabila, pe un drum ocolit, intr-un peisaj superb, in paralel cu ghetarul Bionnassay, pana ce ajungem la statia de tramvai Bellevue (1794m). Prindem tramvaiul la fix si ajungem punctuali la Saint-Gervais, unde Moni si Nutu ne asteptau nerabdatori, de aproape o ora.

Finish line

Concluzii:

Mont Blanc este incomparabil mai usor de urcat decat Matterhorn. Pe vreme buna, poate fi urcat lejer si de catre un incepator. Este nevoie de conditie fizica buna, organizare, abilitati elementare de mers pe coltari, tehnica de piolet si coarda. Aclimatizarea necesita in medie de 3 zile, pentru o persoana sanatoasa. Este un munte de trekking, pe timp de iarna, comparabil cu o tura in Retezat. Rezervarile la refugii trebuie facute cu mult timp inainte sau sa stapanesti, cu mult charme, limba franceza.