Matterhorn 2012

Matterhorn 2012

 

 

 

Echipa: Antal Monica, Icma Ioan, Eugen Andrei, Gheorghiu Gabriel

 

Povestea incepe cu patru “Alternativi” care viseaza sa cucereasca intr-o vacanta de 10 zile, doua varfuri celebre in Europa: Matterhorn si Mont Blanc. Asa ca, iata-ne pe toti patru, impreuna cu tot echipametul, inghesuiti in CHE (masinuta mea), intr-un drum lung de aproape 1500 Km (19 ore), ce trece prin Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck, Liechtenstein, pana in Täsch (Elvetia). Ajungem pe intuneric, ne orientam dupa indicatoare si gasim destul de repede, un pic inainte de Täsch pe stanga soselei, un camping (Camping Randa Attermenzen, 12 euro/noapte/persoana cu tot cu masina). Campam, mancam ceva si adormim imediat.
 

Ziua 1:

Incepem dimineata un pic in reluare, iar planul acestei zile este sa ne aclimatizam pe un varf inalt si usor accesibil: Breithorn (4,164m).
 

Ultimele pregatiri in camping

 

 

Pe la ora 11 a.m. luam un taxi spre Zermatt (in jur de 12 euro dus-intors). Obtinem de la taximetrist, la negru, bilete dus-intors pentru Matterhorn Glacier Paradise la 70 euro/pers si care in mod normal ar fi costat 95 euro/pers.
 

 

 

Dupa o tura rapida prin Zermatt, luam cabina spre Kleine Matterhorn 3883m, cunoscuta ca cea mai inalta statie de telecabina din Europa.

 

 

Kleine Matterhorn dreapta si Breithorn stanga

 

 

In urcare trecem prin mai multe statii intermediare, traversam ghetari si putem admira fata estica, verticala si impresionanta a Matterhornului.
 

Fata estica, verticala a Matterhornului

 

 

La cobararea din cabina traversam varful muntelui printr-un tunel si ajungem pe partea cealalta, intr-un modern complex de ski, unde ne impartim in doua echipe: Nutu-Eugen si Moni-Gabi. Punem coltarii, ne legam intre noi cu coarda pentru a exersa tehnica si incepem urcarea cu pasi marunti.
 

In urcare pe Breithorn cu Matterhorn in fundal

 

 

Altitudinea se face simtita prin gafaieli si usoara durere de cap sau ameteala. Ajungem destul de repede pe Breithorn, de unde putem admira gigantii alpini din Franta, Italia si Elvetia.
 

Echipa Alternative pe Breithhorn 4164m

 

 

Odata punctat varful, coboram intarziati cu ultima telecabina in Zermatt si de acolo luam taxiul inapoi spre campingul din Täsch.

 

 

Ziua 2:

Abandonam siguranta campingului si in spate cu un rucsac cam prea greu pentru gustul meu, plecam spre Hörnli Hut, tabara de baza a rutei clasice spre varf. Luam telecabina spre statia Schwarzsee, ce poarta numele lacului de langa ea (pret: 39 euro tur-retur de persoana). Urcam spre Hörnli, cam 2 ore si jumatate, pe o poteca larga si cu un flux bogat de turisti.
 

In urcare spre Hörnli Hut

 

 

Ne cazam la modica suma de 40 euro/pers/noapte si incercam sa beneficiem de reducerea oferita de catre legitimatia de club, dar fara prea mare succes. Nimerim singuri intr-un dormitor mare, avem toaleta cu apa curenta, dar apa potabila tot ne costa 8 euro/sticla. Ne pregatim echipamentele, ne gatim ceva afara din cabana si asistam la o salvare cu elicopterul a unui cuplu de batrani accidentati. Seara, Moni socializeaza si strange cateva informatii utile pentru ascensiune. Admiram “uriasul “din fata noastra la asfintit, iar fetele si muchiile abrupte imi dau emotii. Ma simt destul de bine aclimatizat.

 

 

 

 

Ziua 3:

Trezirea generala este la ora 3 a.m. Nutu isi face calculele si ia decizia sa nu urce urmand sa ramana ca “echipa de sprijin” la tabara de baza. Ne mobilizam cam greu si pornim in trio, legati in aceeasi coarda, pe intuneric bezna in jur de ora 5 a.m. Luminitele celorlalte echipe erau deja la altitudine fata de noi. Eram, in mod evident, intarziati. Intrarea pe traseu se face pe un perete vertical, prevazut cu niste franghii groase. Dupa asta urmeaza o urcare sustinuta pe curba de nivel pana la urmatorul perete vertical. Ne orientam destul de greu pe intuneric, peste tot sunt poteci intretaiate, ne intoarcem din drum si ne razgandim de mai multe ori. Inaintam cu dificultate. Faptul ca suntem legati toti trei impreuna face treaba si mai dificila. Cataram verical trasee de gr 3-4, iar la un moment dat traversam o creasta pasind pe un prag lung de 6 metri si latime de aprox 20cm, cu zapada inghetata. Sub noi se deschide fata nordica. Suntem toti trei incordati. Eugen este cap de coarda si se descurca cel mai bine, eu sunt la mijloc si Moni la capatul celalalt. Incepe sa se lumineze si suntem inca departe de mijlocul traseului. Moni sufera de rau de altitudine si ne oprim periodic sa o asteptam. Nici eu nu am cine stie ce viteza. Dupa inca doua ore de “tarat” intalnim cu o echipa romaneasca in coborare. Moni ia decizia sa coboare cu ei, iar Eugen imreuna cu mine suntem hotarati sa inaintam cu viteza spre varf.

 

 

Moni „adoptata” de o alta echipa romaneasca
 

In aproape o ora ne aflam in fata peretelui vertical din fata refugiului Solvay (4003 m).
 

Portiune verticala inainte de Solvay

 

 

Ne apucam de cataract si la un moment datam impresia ca sunt pe un 5+ la liber cu bocanci, manusi si rucsac greu. Mana mi se inclesteaza pe o priza stearsa si abia pot sa o desprind. Trec pasul si impreuna cu Eugen ajungem pe platforma ingusta si aglomerata a refugiului.
 

Eugen pe platforma refugiului Solvay

De la refugiu incepe urcarea unui perete la fel de vertical. Nu gasim unde sa asiguram, iar pe traseu putinele spituri, pitoane, ancore sau cordeline trecute dupa stanca pareau sa fie doar pentru rapel la intoarcere.
 

Solvay

 

 

Este deja ora 12. Solvay inseamna doua treimi din inaltime, dar numai jumatate din timpul de varf. Facem o pauza la refugiu, iar unul din ghizii locali ne sfatuieste sa nu ne aventuram pe varf pentru ca riscam sa ne prinda noaptea la altitudine pe ghetar. Oarecum epuizati si demotivati, luam decizia sa innoptam la Solvay si a doua zi de dimineata sa pornim refacuti spre varf. Doar suntem asa de aproape. Eu trag un pui de somn sub o patura din refugiu, iar Eugen mai socializeaza.

 

 

Interiorul paraginit al refugiului

 

Pe la ora 16.30, il sun pe Tudor, prieten si alpinist, care ne da vestea cea rea: a doua zi, furtuna. Facem o mica sedinta si hotaram ca abia ne-am miscat pe vreme buna, iar o furtuna ar fi cam dezastruos pentru noi. Gata. Am hotarat. Ne intoarcem jos. Plecam pe la ora 17.00.

             

              

Prefer coborarea in rapel

 

 

La inceput rapelam, dar dureaza prea mult si incepem sa descataram. Incepe sa se intunece si ne trezim ca facem un rapel la nimereala in intuneric bezna, avem noroc cu un spit gasit si mai rapelam inca o data, la nimereala. Ni se alatura inca doua luminite ratacite, un batran de 78 de ani, cu nepotul sau. Suntem descumpaniti. In jurul nostru incercam in zadar sa luminam haul prapastiilor ce ne inconjoara. Totul este expus, vertical. Asa ca luam decizia inteleapta sa facem bivuac. Ne legam cu coarda de stanca, sa nu alunecam in somn, ne ghemuim printre stanci si ne invelim in folia termica. Temperatura scade simtitor si vantul rece sulfa peste noi, fara economie. Incep sa frisonez, frison care ma va tine pana dimineata, cu pauze de cate cinci secunde. Tot universul meu se reduce la frig si stele luminoase pe cerul intunecat. Undeva in vale, Zermattul isi stinge luminitele.
 

Ziua 4:

Incepe cu un frison solemn, dupa care admir luna rasarind. Undeva in lateralul meu, il aud pe batranel gemand de frig. Luminez zona si constat ca toata lumea e treaza. Suferinta colectiva. La 4 dimineata, vad primele luminite care incep urcarea, iar dupa doua ore luminitele se transforma in doi ghizi aplecati asupra mea si care ma intreaba daca sunt ok. Dupa aceea urmeaza alte si alte echipe care trec cu pasi mari si grabiti peste Eugen si peste mine. Oare ne-au observant? Ma ridic si ma mobilizez. Mai este atata pana se lumineaza… . In final primele raze luminoase ne prind rapeland. Batranelul cu nepotul lui ne invita sa coboram pe coarda lor, iar noi le intoarcem favorul.
 

Eugen impreuna cu batranelul, pregatesc un rapel

 

 

Dizloc un bolovan imens, pe care abia pot sa-l tin cu bocancul, pana ce batranelul se pune la adapost. Era cat pe-aci. Pe masura ce cobor incep sa-l simpatizez. Era scund, slabut, cu miscari lente, dar hotarate, echipament vechi (probabil din tineretea lui) si cu un moral si perseverenta iesite din comun.
 

Oldies but goldies

    Intrarea pe Matterhorn
 

Spre finalul coborarii, ne asteaptau Nutu si Moni, curiosi si ingrijorati de soarta noastra si ne-au condus pana la cabana Hörnli.

 

Bucurie mare

Bivuac team

          

De acolo coboram rapid in Zermatt, apoi Täsch unde ne imbarcam in masina si in aceeasi zi pornim spre Chamonix.

 

 

Impresia mea: Matterhorn este un munte pentru catarat si nu pentru trekking. Din punct de vedere tehnic nu este dificil, dar necesita conditie fizica buna, anduranta, psihic bun, concentrare permanenta, ceva experienta in alpinism clasic. Sunt multe portiuni expuse, roca este friabila, traseul nemarcat, ceea ce face dificila urcarea pe intuneric. Cataratul este acceptabil, in schimb descataratul l-am gasit periculos si epuizant. Per total, muntele poate fi facut si de catre un alpinist mediocru, cu conditia sa aiba temele facute si sa fie determinat. Pe mine Matterhorn m-a impresionat si ma voi intoarce sa-l finalizez.