Elbrus 2009

                                                                  ELBRUS 2009

   Echipa: Ciprian Onita, Gabi Gheorghiu

   Data: 22 iulie – 5 august 2009

   Expeditia noastra porneste, asa cum ar trebui sa porneasca orice aventura, de la un vis. Din momentul in care ne-am imaginat sa facem ceva, ce parea pentru noi aproape imposibil si pana cand s-a materializat, au trecut doar patru luni. Legendarul vulcan Elbrus (5642m), este cel mai inalt munte din masivul Caucaz si totodata cel mai inalt din Europa. Este localizat in Republica Kabardino-Balkaria din Rusia, fiind situat pe granita dintre Europa si Asia.

 Logistica acestei ture ne-a dat ceva bataie de cap, in primul rand pentru ca a fost prima noastra expeditie, iar apoi a trebuit sa tinem cont de bugetul redus, dificultatiile legate de viza necesara pentru Federatia Rusa si aprobarile speciale pentru regiunea Elbrus, care este o zona de granita si de conflict militar.  Asa ca am angajat o agentie de turism, specifica pentru zona (Pilgrim Tours - www.pilgrim-tours.com). Nu am cumparat niciunul dintre pachetele de servicii, care ni s-au parut scumpe, in schimb ne-au oferit suport pentru viza, sfaturi, toate aprobarile necesare (incusiv pentru zona de conflict militar), transport de la Mineralnye Vody prin valea Baksan, pana in Azau si retur, cazare in Azau, plus alte servicii, de care am fi avut nevoie la fata locului.  Am hotarat sa facem drumul cu trenul, pentru ca era cel mai ieftin.

 22 iulie 
In prima zi, mergem cu trenul din Timisoara, pana in Bucuresti, unde sosim a doua zi dimineata.

                                              Cipi si cu mine, apti de expeditie

  23 iulie 

A doua zi, din Bucuresti, luam un tren international ce leaga Sofia – Kiev – Moscova (Bulgaria Expres). Odata imbarcati, lucrurile incep sa para altfel. Interiorul trenului pare mai spatios, totul este scris in ruseste, lumea vorbeste in ruseste, iar conductoarele vagonului erau doua rusoaice grasute si frumoase la fata, un fel de stewardese sau “mame” ale trenului.

                                            Cipi exerseaza intensiv limba rusa

Ne facem intrarea in Ucraina prin vama Vadul-Siret.Controlul vamal de aici are un puternic iz sovietic, cu care noi, ca romani, suntem destul de familiarizati. Ni se scot, bucata cu bucata, toate lucrurile din rucsac. Unul dintre vamesi, imi incearca bocancii de tura. Nu i se potrivesc. Ne intreaba tot felul de lucruri in ruseste, noi nu intelegem si raspundem in romaneste. E ok si asa. Imi studiaza puls-oximetrul, iar eu le zic ca sunt doctor, le masor fiecaruia saturatia de oxygen si le zic: "apt, sanatos, ok!". De data asta par multumiti, ne dau pasapoartele si ne lasa in pace. Apoi, vagonul in care eram incuiati este suspendat si i se schimba complet rotile, pentru a fi compatibil cu ecartamentul mai larg, din tarile ex sovietice.

                              Rotile trenului nostru sunt schimbate la propriu

   Pornim mai departe, intr-un lung si monoton drum, spre capitala Ucrainei, Kiev. 

 

A luat foc locomotiva!?

24 iulie

Ajungem euforici in Kiev. Gara este cu mult mai mare decat ne-am imaginat.

                                                            Gara cea mare din Kiev

 Ne uitam imprejur, si pe toate afisele este scris cu alfabet chirilic, in limba rusa. Ne concentram sa intelegem, avem chiar si un dictionar la noi, dar in zadar. Pare indescifrabil. Nu pierdem timpul si mergem sa luam bilete pentru Mineralnye Vody –Rusia. Incercam sa comunicam, dar nicio persoana din gara nu stia engleza. Alegem un ghiseu, ce parea pentru destinatii internationale. Ne exprimam in engleza, dar vanzatoarea nu stia limba si iritata ne face semn sa disparem. Ingrijorati, incercam sa intrebam persoane oficiale, pe cei ce pareau studenti sau intelectuali, dar nici ei nu stiau engleza. Dupa o ora de incercari, parea ca o sa ramanem vesnic in Kiev. Ne incearca un sentiment de panica. In final, ne aducem aminte, ca avem de la Alexei, (un coleg si prieten ucrainian), o hartie cu cateva cuvinte scrise fonetic, in limba rusa. Ne incercam norocul: “dva blileta na Mineralnye Vody”. A functionat, primim biletele. Avand aproape 12 ore pana la plecarea urmatorului tren, cumparam niste grivne (bani locali) si pornim la plimbare, prin Kiev. 

 

Fluviul Nipru, care traverseaza Kievul

                                 „Kvas”, un soi de bere din paine – bautura nationala

  
Semne ciudate de circulatie 

Traversam tot centrul capitalei, incercam mancare traditionala si facem o baie in Nipru. 

                                                    Baie mult meritata in Nipru

Seara, in ultimul moment, luam trenul spre mama Rusia, un tren cu vagoane necompartimentate, numite peiorativ “bou-vagon”. Vreau sa iau un loc bun pentru dormit, dar sunt impins nepoliticos, de un rus mare, roscat, cu ochi de husky si fioros, care si-l insuseste. Cipi are cam aceeasi soarta. Adorm inghesuit, undeva la etaj.

                                                                  „Bou – vagon”

25 iulie 

Dimineata ne prinde tot in Ucraina. Abia acum, la lumina zilei, pot sa admir mizeria din acelasi tren.

                                                            „Bou – vagon” din nou :)

Dormeam toti, claie gramada, toata lumea se uita la toata lumea, caldura, transpiratie, miros de mancare, barbati la bustul gol.

  

                        Ceaiul sta la temelia oricarei calatorii cu trenul, in Rusia

                            Cazanul pentru ceai,  cu care este dotat  fiecare tren

La granita cu Rusia, devenim anxiosi, cand un vames ne pironeste cu privirea, timp de aproape jumatate de ora. Dupa ce si-a terminat “scanarea”, ne primim pasapoartele si mergem mai departe. Trecem pe langa Marea Azov, unde, din statie in statie, suntem hartuiti de negustori ambulanti, care ne baga sub nas pesti uscati si sarati, intinsi pe ata. 

                Comert cu pesti uscati, la Marea Azov 

   

Se pare ca acest gen de delicatese este la mare cautare, prin zona. Cipi nu rezista ispitei si achizitoneaza un sir de pesti, de la o batranica.

                                                              Cipi, cedand ispitei

Ne chinuim sa-i mancam si suntem asa de neindemanatici, incat o domnisoara de langa noi, se ofera sa-i taie in bucatele. Stie un pic de engleza si ne imprietenim repede. Plina de altruism, ne face cinste cu un  rand de bere si dupa aia inca un rand :). Hm, se pare ca am ajuns in alt univers. Incepe sa ne placa in Rusia. Simpatica Larisa, pentru ca asa o cheama pe proaspata noastra prietena, ne pune la curent cu obiceiurile taramului ei natal si ne mai familiarizeaza cu vocabularul limbii ruse.

                                        Frumoasa Larisa ne da o mana de ajutor

Timpul trece repede si ajungem, in miez de noapte, la Mineralnye Vody din Republica Kabardino-Balkaria. 

26 iulie

La ora 3 dimineata, ne invartim prin jurul garii, pentru a ne intalni omul de legatura de la Pilgrim Tours, care ar fi trebuit sa ne duca cu masina pana la Azau, dar nu il gasim. Ne incercam norocul intr-o statie de taxi, unde taximetristii devin agresivi, cand realizeaza ca nu vrem sa mergem cu ei, la o suma exorbitanta. La un moment dat, o masina Lada, isi lasa jos geamul negru si se iveste un chipiu urias, sovietic al unui politist. Ne facem ca nu-l vedem si marim pasul. El coboara din masina si se ia dupa noi. Din lateralul nostru, opreste un Hummer cu geamuri negre din care coboara amenintator un alt politist. Suntem incoltiti. Dupa aceea, in fata noastra, se iveste un tip grizonat, inalt, cu trasaturi dure si cu o voce aspra, care ne intreaba ceva de genul: “romanschi?!”. Dam din cap ca da si ni se face semn sa-l urmam. Traversam grabiti un parc si suntem bagati intr-o duba cu perdelutele trase, dupa care porneste in tromba cu luminile stinse. Le aprinde abia afara din oras. Ma uit la Cipi si el la mine. Suntem rapiti? Dupa un timp, scoate un carton, pe care era scris numele agentiei de turism, iar in urmatoarele ore nu mai scoate niciun cuvant. Ne-am mai linistit. Incepe sa se lumineze si ne facem intrarea in pitoreasca vale Baksan. Trecem pe langa mai multe controale militare si politienesti si, ca prin minune, scapam fara perchezitie si bani dati ca spaga. Soferul nostru balkar se pare ca se pricepe. Trecem prin cateva orasele fantoma, pe jumatate parasite. Se face simtita cultura musulmana, prin arhitectura caselor si a lacasurilor de cult. Cateva tunuri parasite la marginea soselei aduc aminte de istoria zbuciumata a acestor locuri frumoase.

                                                     Sa bombardam inamicul!

Ajungem si in Azau, statiune situata la baza muntelui Elbrus si punct de plecare pentru ascensiune. Ne cazam la un hotel chicios, numit Seherezada. Inauntru sunt conditii destul de bune, dar imi ia ceva timp sa ma acomodez cu perdelele de aur.

                                                      Ultimul racnet – perdele de aur

Luam legatura cu fetele de la Pilgrim, pregatim ultimele detalii ale ascensiunii si iesim in statiunea Azau, unde, incet, incepem sa intram in atmosfera. Statiunea  are nuante de mic targ oriental, unde comerciantii prepara mancare, vand produse, tricoteaza haine si negociaza, toate in acelasi timp.

                                                                     Targ in Azau

 Incercam specialitatea zonei, “saslik”, ce consta in frigarui din carne de berbec, cu multe condimente. 

                                                                           Saslik

Facem si o plimbare prin vale, pana in oraselul Terskol, unde ne inregistram la un punct salvamont  si unde primim un numar de telefon de urgenta, in caz de nevoie. Seara, ne pregatim bagajele pentru “marea urcare”, de a doua zi.

27 iulie (ziua 1),  Azau  2350m -  “Priyut 11”  4100m

Inca de dimineata, parasim hotelul nostru din “1001 de nopti” si ne indreptam spre telecabina. Rostesc cele cateva cuvinte magice, in limba rusa, si primesc tichetele de urcare.

                                                                     Dva blileta na....

   Planul este sa urcam pana la Barrels (3780m), schimband 2 telecabine si un telescaun, iar de acolo, pe jos, pana la “Priyut 11”, unde vom stabili tabara de baza.

                                                                  Apti de urcare

Urcarea cu cele doua telecabine decurge fara nicio problema. Sub noi se iveste un peisaj sterp, format din roca vulcanica, iar in fata se vad cele doua varfuri gemene ale muntelui Elbrus (de vest- 5642m si de est- 5621m), amadoua acoperite de ghetari albi, sclipitori.

                                        Cele doua piscuri gemene ale Elbrusului

Suntem emotionati si entuziasmati. Ajunsi la a treia portiune de transport pe cablu, telescaunul, constatam ca nu functioneaza, dar in schimb s-a deschis o mica afacere cu un camion vechi de armata, care duce turistii lenesi pe ultima portiune abrupta, pana “La Butoaie”. Bineinteles, ne folosim de acest serviciu si ne incearca senzatii tari, atunci cand, in urcare, pe panta extrem de abrupta, camionul aluneca, la fiecare schimbare de viteza, in jos cate 10 metri. 

                                                            Cu camionul militar

Gasim tabara “Barrels” in ceata, iar de acolo incepem ascensiunea, oarecum la intamplare, spre Priyut.

 
 Barrels – „la butoaie” 

Vremea se strica destul de repede, se intuneca, vizibilitatea este aproape zero si hotaram sa punem cortul pe zapada. Probabil ca suntem un pic peste 4000m. Afara e deja vreme rea, dar noi ne simtim in siguranta si confort, in interiorul cortului. Lucrurile nu vor ramane asa.

                                                        In siguranta cortului

 Peste noapte, zapada de sub noi se topeste, de la caldura corpului si se formeaza niste adancituri, in care stam chinuiti. Peste cort, se depun troiene de zapada, care blocheaza aerisirea si avem senzatia ca nu primim suficient aer. Si, ca sa fie totul complet, vantul ne tufleste cortul, care aluneca in panta. Noaptea devine de cosmar. 

28 iulie (ziua 2), tabara de baza “Priyut 11” (4200m)

Dimineata ne prinde obositi si chinuiti. Afara e in continuare urat si ne imbracam cu miscari greoaie. Vreau sa abandonez cortul, dar Cipi ma convinge sa facem un efort, sa-l strangem si sa-l luam cu noi.

                                                      Dupa o noapte furtunoasa

Dupa o portiune de urcare in zapada mare, afanata, prindem poteca principala si iesim din nori, in vreme insorita, la Priyut. Nu mai vrem sa repetam experienta cu cortul, si ne gasim cazare la un “diesel hut”, un soi de adapost, unde beneficiem de aragaz, apa, curent de la generator si chiar televizor, cu programe in limba rusa. 

                                                  Adapostul nostru de la Priyut 11

Interiorul adapostului cu confortul aferent

Toaletele taberei sunt din lemn si sunt suspendate, cu ajutorul unor cabluri de otel, deasupra prapastiei. Prin orificiul toaletei, sulfa rafale puternice de vant, cu aschii de gheata. Folosirea ei poate fi o experienta extrema.

 

 
WC-uri extreme

  Exploram un pic zona si admiram frumusetea varfurilor de 4000m, care ne inconjoara. Restul zilei lenevim, iar noaptea dormim la caldura, la priciuri destul de confortabile.

                                                    Prciurile in care am dormit

29 iulie (ziua 3), Priyut 11(4200m) - Pastukhov rocks (4800m)

Ne trezim fara prea mare graba. Ziua aceasta o folosim pentru ascensiune de aclimatizare. Modelul clasic este sa urcam pana la stancile Pastukhov, singurele stanci expuse de sub zapada. Urcarea este destul de anevoioasa, desi suntem echipati lejer si cu echipament minim. Se face simtita altitudinea prin gafaituri si opriri dese. Intorsi la Priyut, intalnim un grup de romani, cu care facem planul sa atacam varful, a doua zi.

                                                     
                                                      Diesel hut-uri, la tabara de baza

                                                           
                                                            Scara ce duce spre cer

  

                                    
                                      Seara de contemplatie inghetata, la Priyut

30 iulie (ziua 4), prima tentativa de varf

 Ne trezim cu cateva minute dupa miezul noptii, ora standard de plecare spre varf. Afara este viscol si vant, cu rafale de peste 100km/h. Pare un infern dezlantuit. Echipa de romani, cu care ne-am imprietenit, a luat decizia sa urce, chiar si in conditiile astea. Noua ni se pare destul de periculos si asteptam macar sa mai scada un pic viteza vantului. Pe la ora 5 dimineata, pornim impreuna cu inca cateva grupuri intarziate. Vremea pare ceva mai buna, dar vantul inca sulfa puternic, aducand nori de zapada, sub forma de pulbere fina.

                                              
                                           Rafale de zapada spre Pastukhov rocks

   Urcam anevoios, cu un ritm neadecvat. Este prima noastra ascensiune si nu avem experienta necesara urcarii, o facem oarecum dupa capul nostru. Deja urcam de mai multe ore si pare ca nu am progresat cine stie cat. Suntem inghetati, ne luptam cu vantul rece si facem opriri dese. Dupa o curba de nivel, ascendenta si interminabila, ajungem epuizati in saua dintre cele doua culmi ale Elbrusului.

  

                               Saturatii periferice de 79% in oxigen –alt 4200m

   Este ceata, vant puternic si nu mai avem energie. Facem o sedinta scurta si luam decizia sa ne intoarcem. Coborarea dureaza si mai mult. In jurul nostru incep sa apara nori cu forme ciudate. Poate halucinam.

                                                            Nori in forma de OZN

   Aproape ca ne taram. Cipi se simte rau. Spre seara, ajungem la tabara de baza, ravasiti si demoralizati. Gustul infrangerii este persistent si nu ne vine sa credem ca expeditia noastra se termina cu un esec. Stam mult timp, privind in gol, fara sa scoatem nicio vorba. Adormim imbracati.

31 iulie (ziua 5), Vf. Elbrus – 5642m

   Sunt trezit, la miezul noptii, de catre cei care se pregatesc de varf. Afara este senin, cu un cer puzderie de stele si fara strop de vant, fereastra meteo ideala. Asta este! Poate mai avem o sansa. Il trezesc pe Cipi, ne echipam, mancam in graba si pornim la lumina frontalelor. Zapada scrasneste sub coltari, iar in jurul nostru sunt multe siruri de luminite ale frontalelor si ratracuri incarcate cu ciorchini de alpinisti, ce sunt lasati la Pastukhov rocks.  Cu toate ca am dormit doar 3 ore, ne simtim in forma si motivati. Cu experienta zilei anterioare, urcam cu pasi cumpatati, ne hidratam si mancam dulciuri regulat. Rasaritul de soare ne prinde un pic mai sus de Pastukhov.

   

Rasaritul de soare ne prinde in urcare, spre Elbrus

Luam calea curbei de nivel si depasim diferite grupuri, iar altele ne depasesc pe noi. Trecerea peste 5000m se face simtita si ne miscam mult mai greu. Cipi incepe sa sufere de rau de altitudine.

 Cipi in suferinta

Dupa vreo 7 ore de mers, ajungem in saua dintre varfuri. Cipi nu mai poate inainta si ramane sa se odihneasca. Ii las mancarea si apa si pornesc singur spre varf. Urmeaza o urcare sustinuta, pe o poteca de latimea unui picior si destul de expusa. Dupa aceasta urmeaza un platou, probabil craterul vulcanului, iar la marginea lui, pe o ridicatura de cativa metri, varful mult visat. Inaintez ca prin vis.

                                                                        Ultimii metri

 Mai am cativa pasi, dar nu mai pot si ma las in genunchi. Cei cativa oameni imi fac semne de incurajare si-mi intind mana sa ma traga. Am ajuns!  Imi simt lacrimile in ochi si pe fata si sunt coplesit de emotie. Faptul ca reusisem numai eu a marit dramatismul momentului. Mi-am dorit atat de mult, parea imposibil pentru mine si am reusit. Cea mai mare realizare a mea. Fac poze, admir peisajul si incep coborarea.

                                                                Coada la poze

  
Platoul, sau mai bine zis, craterul vulcanului Elbrus

   Dupa traversarea platoului, ajung pe portiunea abrupta, unde il intalnesc pe Cipi. Ma roaga sa vin cu el pe varf, asa ca pornesc inca o data spre summit. Odata ajunsi, ne facem poze impreuna si ne bucuram de reusita. Acum suntem amandoi realizati.

                                                    Cipi si Gabi, cuceritorii varfului

    La coborare, imi este foarte rau si cred ca sufar de hipoglicemie. Ma opresc de mai multe ori si zac pe spate. De cateva ori atipesc si dorm cateva minute. Nu mai avem provizii si decid sa cer dulciuri de la un alpinist rus, care mi le ofera cu generozitate, fara sa ezite. Ma simt ceva mai bine si coboram in continuare.

Intoarcerea spre Priyut

   Traseul pare interminabil si ajungem pe inserat, la refugiu. Ne trantim pe priciuri si adormim imbracati.

1 august (ziua 6), “Priyut 11” – Azau

 Ne trezim binedispusi, ne luam ramas bun de la gazdele si colegii  refugiului. Ajunsi la “butoaie”, luam telescaunul, apoi schimbam cele doua telecabine si ajungem in Azau unde ne cazam la acelasi hotel, ne spalam si ne imbracam lejer. Ne apucam sa sarbatorim reusita.

  

                               
                                Incercam suvenirurile dupa ultima moda balkara

 Seara, in sala de mese, fetele de la Pilgrim Tours, ne fac o surpriza si ne inmaneaza, intr-un cadru festiv, diplome care ne atesta urcarea pe varf. Ne lipim de o petrecere cu balkari, unde primim cateva pahare de vodka de la un om de afaceri rus, doar asa ca i-a placut fata noastra. Hm!?

2 august

Cumparam suveniruri pentru prieteni, suntem dusi cu masina prin valea Baksan, pana la gara din Mineralnye Vody. Acolo aflam ca biletele de tren in Rusia costa dublu fata de cele din Ucraina. Reusim sa luam un tren, in ultima secunda pana in Donetsk, oras mare, minier, din estul Ucrainei. Urmeaza monotonia mersului cu trenul, cu care suntem deja destul de bine familiarizati. 

3 august

La primele ore ale diminetii suntem in gara din Donetsk, unde aflam ca nu mai avem tren spre Kiev. Cu ajutorul telefoanelor date lui Alexei, aflam despre o statie de bus, pe care, dintr-un noroc orb, reusim sa o gasim si sa luam un autobus spre Cernauti. Urmeaza un drum istovitor, de-a lungul Ucrainei

 4 august

Calatorie nesfarsita, cu nenumarate opriri prin orasele ucrainiene. Toata tara pare facuta din campii de floarea soarelui. Rabdarea se poate dobandi prin bautul constant de ceai.

 

 
Campii nesfarsite de floarea soarelui

5 august

 Ajungem dimineata in Cernauti, de unde luam un alt autobus, cu care trecem granita si ajungem in Suceava. 

                                           
                                            Predam stafeta urmatoarei generatii

 Seara, gasim un tren spre Timisoara, unde ajungem in 6 august, dupa doua saptamani de calatorie.